Cu Prințul în „cantonament”**

Cu Prințul în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lui Adrian Cristea îi merge din ce în ce mai bine. A fost
reprimit în lot la Dinamo după ce a fugit din cantonament înaintea
partidei cu Bistrița, Ioan Becali s-a impus în fața lui Borcea și
Badea, iar Bianca Drăgușanu, supranumită „Blonda lui Bote”, l-a
însoțit într-o scurtă și „binemeritată” vacanță.

Locația… Deva. Compania, o frumoasă și celebră localnică,
Bianca Drăgușanu. Alias „blonda lui Bote”, femeia care se afișează
(sau afișa, cine mai știe) la brațul creatorului de modă. Și care,
recent, fusese supusă unui test cu detectorul de minciuni la o
emisiune mondenă, unde după ce aparatul arătase că mințise prin
răspunsul „Nu” la întrebarea „Ești
îndrăgostită de Adrian Cristea?”
, încercase să
discrediteze aparatul respectiv cu replica „Sau, cel puțin,
eu nu cred că sunt îndrăgostită”.

Momentan, sejurul de la Deva dă dreptate detectorului de
minciuni. Cristea și Bianca au sărbătorit reprimirea mijlocașului
în lotul lui Țălnar cu o incursiune în clubul Babo, evident, cel
mai „glamour” club din orașul transilvănean. Dinamo tocmai se
chinuise cu Poli Iași, iar fanii de la meci nu-l uitaseră nici pe
„Prinț”, înjurându-l cu sârg, laolaltă cu ceilalți „dezertori” din
lotul alb-roșiilor.

Nici aici
n-a scăpat de reproșuri

Numai că mijlocașul era la câteva sute de kilometri distanță,
într-un „Bamboo” hunedorean. Și totuși, a trecut și el prin ceva
emoții, ieri.

La relaxare, pe o terasă de pe malul lacului Cinciș, lângă
Hunedoara, fotbalistul a fost abordat de un grup de fani. Evident,
dinamoviști și, evident, nervoși. „Bă, Prințule, ce facem,
nu jucăm nimic, voi fugiți, tu ești pe malul lacului la
relaxare?”,
a fost laitmotivul discursului fanilor.
Cristea a parat elegant, iar apoi s-a dedicat în exclusivitate
Biancăi, care se bucura de sejur, cu replica, inspirată am putea
spune: „Ce bine că nu-i niciun paparazzo de la București
aici!”.

Era bine să nu fie așa, mai ales că Botezatu tocmai a fost
eliminat de la „Dansez pentru tine” și are timp acum să se uite mai
atent pe ziare. Și, cine știe, să facă și crize de gelozie la
vederea unei poze ca aceea de mai sus.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×